Cei de la UTA Arad își iau restanțele dacă bat pe FC Argeș! Ce spune Ilie Poenaru despre demisie

Redactor:
Călin MNERIE
Cei de la UTA Arad își iau restanțele dacă bat pe FC Argeș! Ce spune Ilie Poenaru despre demisie
  • Publicat:

UTA a încheiat turul Superligii pe locul 13, ce duce la barajul de evitare a retrogradării, iar Ilie Poenaru este sub presiune.

Duminica trecută, după eșecul, 1-2, cu Universitatea Craiova, antrenorului „roș-albilor” i s-a cerut demisia de suporteri, iar următoarele trei partide sunt decisive pentru viitorul său la Arad.

La începutul săptămânii, conducerea clubului a recunoscut că i-a impus un target de puncte lui Poenaru pentru confruntările de acasă cu FC Argeș și FC Voluntari și deplasarea de la Petrolul, doar că numărul minim de puncte este ținut sub „cheie”.

Cei de la UTA Arad își iau restanțele dacă bat pe FC Argeș! Ce spune Ilie Poenaru despre demisie

În luna august UTA l-a vândut pe David Miculescu la FCSB cu 1.7 milioane de euro, din care un milion au rămas în conturile clubului.

Altfel gruparea arădeană a mai avut venituri din abonamente sau bilete. De exemplu, toți spectatorii de la meciul de Cupă cu FCSB și-au cumpărat bilete (abonamentele fiind valabile doar în Superligă), iar stadionul de la Arad a fost plin.

„Am avut o discuție cu conducerea clubului, avem un target în aceste trei meciuri, un target intern, despre care nu vreau să vorbesc mai multe pentru a nu crea o presiune în plus asupra jucătorilor. E clar, eu îmi doresc trei puncte, adică trei victorii, dar în momentul în care începe meciul depinde doar de jucători, de ceea ce fac ei. În fotbalul din România răbdarea nu prea există, toată lumea dorește ca în primele 4-5 luni de zile să faci o echipă bună, care să se bată acolo sus. Sunt cazuri în care poate să-ți iasă, dar asta depinde și de ceea ce ai la dispoziție și de conjunctură, dar sunt situații în care lucrurile merg puțin mai greu. Noi, din păcate, suntem în ultima categorie, cu oscilații.

Facem meciuri bune, mai puțin bune și chiar slabe, încă nu există acel echilibru. Dar, echipa are potențial și asta e cel mai important. Nu sunt eu pe primul plan, importantă este echipa și ca ea să facă puncte și să urce în clasament. Nu e important Poenaru, stafful sau altcineva, ci doar echipa. Ea trebuie să fie conștientă că poate să îndrepte lucrurile.

Eu nu sunt genul care să renunțe, nu sunt un laș, nu fug. Știu cât muncesc, știu ceea ce fac zi de zi. Într-adevăr, lumea este supărată, dar cu toții suntem supărați. Sunt și eu frustrat, dar, fără să-mi caut alibiuri, nu sunt eu vinovat sută la sută pentru toate aceste eșecuri. Fotbalul este făcut din detalii, iar dacă nu știi să îndrepți aceste detalii în favoarea ta, ai de suferit sau de pierdut. Trebuie să vedem că am și trecut peste un calup de meciuri grele, cu echipe ce se bat la campionat, iar acum, zic eu, întâlnim formații mai apropiate de nivelul nostru împotriva cărora putem și trebuie să facem puncte”, a spus „principalul” arădenilor cu două zile înainte de vizita celor de la FC Argeș la Arad, în cadrul primei etape a returului Superligii.

„Avem bani pentru următoarele șase luni”

Tot șefii arădenilor susțineau că au blocat salariile până ce echipa nu va reveni în obiectiv, adică clasarea pe locurile 1-8. De fapt, e vorba doar despre salariul pe luna septembrie, pe care jucătorii și stafful tehnic ar fi trebuit să-l încaseze pe 25 octombrie, iar banii le vor intra în conturi dacă îi bat duminică (de la ora 18,30) pe piteșteni.

„În această dimineață, domnul Meszar a venit în vestiar, în fața echipei și a avut o discuție referitor la blocarea acelui salariu. Dânsul a asigurat atât echipa, cât și staff-ul , că este alături de noi și că ne susține în continuare. În cazul în care vom avea o victorie cu Piteștiul, luni vor fi salariile plătite și – bineînțeles – și prima dacă ne vom clasa pe locul pentru care avem prevăzute aceste bonusuri.

Iar, referitor la ceea ce s-a scris în unele ziare, vreau să spun că nu sunt probleme financiare de niciun fel. Trebuie să asigurăm și suporterii noștri că UTA nu are vreo problemă financiară în acest moment și că, din punctul de vedere al salariilor, sunt bani și pentru următoarele șase luni de acum acolo, sunt banii în cont”, a adăugat Poenaru.

 

 

 

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×